Un arhitect elvetian imi povestea cu amaraciune zilele trecute ca niciunul dintre proiectele pe care le-a conceput pentru Romania nu a fost finalizat conform schitelor. Fie ca a fost vorba de o casa, de un bloc sau de o cladire de birouri intotdeauna cineva s-a amestecat in concept. Bunaoara, unul dintre proprietari, ferm convins de contributia sa la imbunatatirea viziunii arhitectului, a schimbat complet fatada. Aici amicul meu, isi coboara colturile gurii intr-o expresie de lehamite concomitent cu ridicarea usoara a umerilor.
Altadata s-a amestecat constructorul care s-a declarat categoric impotriva unor unghiuri "cel putin ciudate" ale peretilor. S-au schimbat lustre, tapete, culori de vopsea, rasini. Mereu ceva trebuia sa stea in calea indeplinirii proiectului asa cum a fost el gandit initial.
Este frustrant pentru un arhitect, mi-a spus amicul meu. In definitiv, un arhitect este un artist. Cum poti sa-i furi unui pictor pensula ca sa-ti retusezi cateva linii din portretul pe care chiar tu, entuziast, i l-ai comandat. Apoi a adaugat ca se intampla ceva cu romanii: de fiecare data cand am prezentat un proiect s-au declarat fericiti cu alegerea facuta. Dupa un timp, ca si cum rostul meu ar fi fost sa-i inspir sa faca ceva mult mai bun, intervenea schimbarea. Proprietarii se simteau iluminati de proiectul meu si veneau cu tot felul de idei care sa-i creasca valoarea estetica si care nu erau altceva decat o mana de noroi sau mazga pe un patinoar cu gheata proaspat slefuita. In general, fara sa tina cont de stil, context urbanistic, ei incercau sa-si impuna cine stie ce franturi de viziuni, influente sau imagini culese din cine stie ce loc al lumii. Sau, si mai grav, se abandonau propriei lor "creativitati" stimulate de un concept arhitectonic care musai trebuie imbunatatit. Nu e deloc bine, a conchis prietenul meu. Nimic nu poate iesi asa.
Cred ca istoria de mai sus este relevanta pentru o categorie destul de larga a poporului nostru. Expertii. Noi avem expertiza in orice. Nimic nu este pentru romani "vreo mare smecherie". Intelegem si preluam cu viteza luminii competenta in orice domeniu. Stim ce trebuie facut ca sa mearga o echipa, ce nevoi stringente are tara, de ce nu se misca lucrurile, ne pricepem la filme, muzica, politica externa, economie, suntem excelenti analisti, stim care e problema in orice domeniu. Nimic nu e complicat.
Intr-o structura complexa cum e aceea a unei tari, ca sa nu zic stat, formata din departamente care ar trebui sa se sustina unele pe altele, fiecare dintre noi stie mult mai multe despre profesia vecinului decat despre propria lui profesie. Incercati sa va imaginati o structura in care veriga inferioara stie totul despre vecina de deasupra sau invers. Cine ar trebui oare sa se ocupe cu sustinerea?
Multi dintre romani nu pot sa respecte ierarhia in constructia unei case. Nu pot recunoaste o instanta superioara. Sau, mai simplu, multi dinttre romani nu stiu sa construiasca o casa. Cum ar putea oare sa construiasca o tara?
Oare nu ar trebui sa incepem sa ne pricepem cel mai bine la ce stim sa facem? Invers suna mai bine. Sa facem mai bine ceea ce ne pricepem. E un inceput.
http://tudorchirila.blogspot.com/2011/01/romania-si-arhitectul-elvetian.html
